04.05.2012

O nouă strategie pentru un internet mai sigur

Comisia a elaborat un plan pentru a dota copiii cu instrumentele digitale si competentele de care au nevoie pentru a se bucura din plin si în sigurantă de lumea digitală. Desi internetul nu a fost conceput pentru copii, în prezent îl utilizează 75% dintre acestia, dintre care o treime prin intermediul telefoanelor mobile.

Noua strategie constă în încurajarea pietei continutului online interactiv, creativ si educativ printr-un parteneriat între Comisia Europeană si statele membre, operatorii de telefonie mobilă, producătorii de dispozitive mobile si furnizorii de servicii de socializare în retea.

Vicepresedinta Comisiei Europene, Neelie Kroes, a declarat: „Eu sustin ideea că fiecare copil trebuie să aibă acces la internet. Însă copiii au nevoie de instrumente web simple, transparente si coerente, precum si de cunostintele si competentele necesare pentru a le utiliza. Initiativa noastră reuneste toate tipurile de părti interesate, astfel încât copiii să poată beneficia de mai multe continuturi si servicii de calitate, precum si de protectia necesară pentru ca navigarea pe internet să devină o experientă pozitivă.”

Cu această ocazie, Irina Chiriţoiu, Director al Centrului European al Consumatorilor din Romania, a afirmat: „ Deoarece internetul a fost conceput initial pentru adulti, nu pentru copii, iar în condiţiile actuale  în care din ce în ce mai mulţi copii au acces la internet şi de la o vârstă din ce în ce mai fragedă, trebuie urgent luate măsuri pentru garantarea sigurantei copiilor online. Noua strategie a Comisiei va contribui la protectia drepturilor copiilor, inclusiv la protectia acestora împotriva violentei, asigurându-le în acelaşi timp oportunitătile pe care internetul le oferă de a fi creativi si de a se exprima liber.”

Dat fiind că abordările nationale variază de la un stat membru la altul, copiii din UE beneficiază de niveluri diferite de responsabilizare si de protectie online. Din acest motiv, este dificil pentru întreprinderi să comercializeze servicii si produse adaptate copiilor la nivelul întregii Uniuni. Pentru a depăsi aceste obstacole, Comisia a prezentat o serie de măsuri care vor fi implementate prin diferite mijloace, precum autoreglementarea industriei de profil, ceea ce ar trebui să conducă la solutii flexibile si rapide în acest domeniu.

16.04.2012

G Data InternetSecurity ofera cea mai buna protectie

Tehnologia de securitate germana, castigatoare in testul comparativ Stiftung Warentest
Nu este potrivit ca o solutie software de securitate sa usureze viata infractorilor online si a programelor malware. A avea o solutie de securitate comprehensiva este asadar un element esential in buna functionare si organizarea unui computer. Dar care este solutia pe care un utilizator se poate baza? Aceasta a fost intrebarea adresata de Organizatia consumatorilor germani Stiftung Warentest, care a pus sub microscop 14 solutii Internet security si 4 programe antivirus in cel mai recent test comparativ, editia martie 2012. Rezultatul: 'Made in Germany' a fost in varful piramidei in fiecare segment important al testului. G Data InternetSecurity 2012 a impresionat Stiftung Warentest prin cea mai buna detectie malware, cel mai rapid timp de raspuns la noi amenintari si un firewall excelent. Stiftung Warentest a oferit solutiei G Data InternetSecurity distinctia de cel mai bun program de protectie antivirus.

Suntem incantati de rezultatul atat de bun obtinut in renumitul test Stiftung Warentest. Inca o data, acest test aduce o dovada impresionanta a eficientei tehnologiei de securitate 'Made in Germany'. In plus, rezultatul arata ca inclinarea spre utilizator si suportul oferit au o importanta cruciala. Asadar, nu sunt surprins ca providerii germani exceleaza la acest capitol," explica Dr Dirk Hochstrate, Managing Director al G Data. Hochstrate este indignat de performantele slabe dovedite de unii dintre producatori in testul efectuat pe firewall-urile incluse in solutiile de securitate: "Mi se pare de neinteles cum unii producatori pot dezvolta firewall-uri mai slabe decat cele standard de Windows. Asta inseamna, de fapt, ca sistemele sunt slabite tocmai de solutiile de securitate menite sa le protejeze."

Concluzia Stiftung Warentest: "G Data ofera cea mai buna protectie antivirus. Programul dezvoltat de compania germana este cel mai rapid in detectia noilor amenintari. Firewall-ul G Data este mai bun decat firewall-ul Windows 7."

08.04.2012

Cosmos Mobile a ales Serra Software International pentru implementarea sistemului Soft1 ERP

Cosmos Mobile, retailerul din telecomunicatii care a devenit unul dintre distribuitorii de produse pre-paid cu cea mai mare crestere si care detine in portofoliu produse ale celor mai importante companii de telecom, precum COSMOTE, Vodafone si Orange, fiind totodata si un important Master Agent al COSMOTE, a ales sa implementeze ERP-ul Soft1 cu firma Serra Software International (partener oficial al SoftOne Technologies in Romania).